E 1.24. Noaptea. Tocmai am terminat de citit Calatorii in infern, cartea lui Tvrtko Vujity, jurnalistul maghiar de la TV2. Am citit-o cu sufletul la gura, in doar 3 seri, cu toate ca are aproape 300 de pagini.
O carte fascinanta!
O carte cutremuratoare!
Absolut halucinanta!
Am “calatorit” impreuna cu Tvrtko pe drumul dintre Budapesta si Pripiat, avand ca destinatie blestematul reactor de la Cernobil, Ucraina. Am trait cu maxima intensitate calatoria in Coreea de Nord, in acel mormant comunist infam, de unde odata intrat, nu poti fi sigur ca te vei mai intoarce cu viata vreodata. Am fost alaturi de jurnalistul care, alaturi de doamna Erji calatoreste pana in adancul Saharei, in plin conflict armat, doar pentru a strange in brate o fetita adoptata formal de batranica in cauza. Nu poate sa nu te cuprinda emotia si sa nu traiesti tensiunea acelor momente in care teama paralizeaza orice simt, si singurul lucru care face diferenta dintre esec si succesul calatoriei, este curajul nebun al unui om cu o inima mare. Calatoreste in toata lumea, in cele mai ostile medii, facand slalom printre riscuri enorme, nu pentru senzational, ci asa cum spune chiar el, pentru a descoperi eroii din oamenii simpli.
In timp ce citeam cartea, ma gandeam ca… asta mi-am dorit sa fac, de mic. Si cu toate ca putini stiu asta, nu am renuntat inca la vis. Visul de a scoate adevarul, suferinta, saracia dar si curajul, si a le prezenta celor multi, care au nevoie sa se trezeasca pentru a invata sa pretuiasca ce au, si din compasiune pentru cei care traiesc fara nimic, sa fie gata sa daruiasca. Cineva trebuie sa isi asume riscul de a patrunde in locuri intunecate, pentru a scoate evenimentele la lumina!
Etiopia… o tabara din nordul tarii, plina de bolnavi de lepra! Brrrr… ma scutur tot cand aud de asta. De cat curaj ai nevoie pentru a merge acolo, insotit doar de cameraman si un medic, ca sa ai cat de cat o acoperire, in ideea ca nu se vor “prinde” ca esti acolo pentru o investigatie, si nu in scop umanitar?!? Nu sunt 2 bolnavi, nu sunt zece, sau o suta… Sunt 7.000!!! Si tabara asta nu se gaseste pe nici o harta!! Da, ai citit bine: sapte mii! Care ar putea fi vindecati foarte usor in faza de debut a bolii, dar medicamentele nu ajung acolo niciodata! De ce? Din cauza tarilor foarte dezvoltate care arunca zilnic sute de tone de hrana la gunoi? Oare doar ei sunt responsabili? De cate ori si eu, sau tu, am aruncat banii pe o sticla de Cola, pe un obiect vestimentar de fitze, pe o masa nesanatoasa in oras sau pe multe alte tampenii impardonabile?!! Si astfel, oameni ca ei isi pierd membrele sau ochii, sau chiar fata intreaga, aratand ca niste schelete ambulante mirosind a moarte, pana cand isi dau ultima suflare, in acel loc uitat de lume. Si tot astfel, sunt pline Asia, Africa, America de Sud sau insulele marilor de mame care isi vad copilasii murind in brate. In parte, si pentru ca noi, europenii, la fel ca America, am uitat ce e suferinta. Am uitat sa ne pese. Am uitat sa daruim si sa luam atitudine… Ne plangem de nimicuri, in timp ce altii mor de foame. La propriu.
Va recomand din suflet aceasta carte-reportaj, lansata recent si in limba romana!
Cu siguranta, la fel ca mine, va veti cutremura in timp ce cititi acele intamplari reale! Si nu, nu veti mai putea ramane indiferenti. Asa cum spune chiar Tvrtko: “De cand am fost in Coreea de Nord nu ma mai pot plange de problemele din viata mea. Daca am un pahar de apa si o farfurie de mancare sunt multumit.” Pentru ca pentru altii, aceste lucruri simple ar fi o bogatie, daca le-ar avea intr-adevar. Si atentie… asta nu o spune un om amarat de pe strada. O spune unul din cei mai influenti jurnalisti contemporani, care la doar 37 de ani, calatoreste in toata lumea si isi risca viata pentru ca tu si eu sa aflam adevarul despre lumea asta nedreapta si groaznic de urata pe alocuri, dar in care traiesc totusi oameni de o frumusete interioara de neimaginat in astfel de conditii.
Pentru comenzi, puteti accesa link-ul urmator:
http://www.curteaveche.ro/Calatorii_in_infern-3-937.
