Zero

-Unu… doi… trei… Si tu! Patru… cinci… sase… -Doamne, dar cata galagie faceti! isi zise batranul zambind in timp ce incerca sa numere vrabiile. Erau in jurul lui, peste tot. Incerca sa le imparta faramiturile de paine in asa fel incat sa nu se bata. Sapte… Opt… Zambea. Era unul dintre putinele momente in care avea puterea sa zambeasca.
De cativa ani, de cand ramase singur, parca si sufletul i se uscase de tot. Pe undeva, parca isi dorea sa vina odata sfarsitul. Abia isi tragea picioarele dupa el, dar in fiecare seara, sprijinit in baston, tremurand parca sa-si dea ultima suflare, urca poteca batatorita ce ducea in varful colinei. Se aseza pe bancuta veche, pe care o construise demult sub nucul batran, si lasa gandurile sa fuga departe, in timp ce privea apusul. Banca asta si cele cateva pasarele pe care se straduia de fiecare data sa le numere, de parca ar fi tinut un inventar, erau acum singurii lui prieteni.
-Sapte… sapte sau opt? unde am ramas? se intreba nedumerit batranul. Oh… dragelor, din nou traba s-o iau de la zero!
Dar imediat, un gand razlet il facu sa tresara. -De la zero? Hmm… Atati amar de ani nu se gandise niciodata la asta. Isi scoase palaria, incurcat…
-De la zero… de ce de la zero? Mereu am inceput de la unu`!
Batranul era nedumerit. Il obosea gandul asta, dar nici nu si-l putea scoate din minte. Il acaparase cu totul. Vrabiile asteptau ultimele faramituri, dar mintea batranului era deja departe…
-Oare de ce nu am auzit pe nimeni sa inceapa numaratoarea de la zero? Oare cum ar fi sa… Oare cum ar fi… Oare… Gandurile vociferate ale batranului se inecasera undeva in gatul uscat. In ochi i-au aparut lacrimi.
Era prima data cand realiza ca exista ceva la punctul zero. Ceva ce niciodata nu realizase in toti acesti ani framantati, dar care acum il fascina si il facea sa tremure. Nu mai contau nici pasarelele, nici apusul pe care il admira cu atata foame in fiecare seara. Tot ce conta acum era aces gand chinuitor: ca undeva, in tot sirul de numaratori si de socoteli complicate al vietii lui de om, ar fi trebuit sa existe un moment in care sa reinceapa de la zero. Se simtea umilit. Nu facuse niciodata prea multa scoala, dar acum, uitandu-se inapoi la toate momentele in care a tras linie si a vrut sa refaca ceva ca sa fie bine, ii aparea in gand o lumina. Gasise o stralucire bizara in acel zero pe care nu il vazuse niciodata. Era o portita catre ceva… Trebuia sa fie ceva dincolo! Oare de ce nu vazuse pana acum?
Se simtea prost. Prost de tot. Intotdeauna crezuse ca le stie pe toate. Numara recoltele, mieii, si acum, batran, cu privirea in ceata, mai putea numara cateva pasarele care ii aduceau o farama de bucurie. Dar cum de nu realizase niciodata ca undeva gresise calculele? Cu sufletul mototolit si lacrimile prelingandu-se printre cutele de pe obraji si barbie… era prea mult! Se simtea infrant de un amanunt pe care il negase mereu, dar care putea sa ii schimbe viata si sa il duca pe carari mai curate. Realiza acum ca dupa fiecare regret, visa sa o ia de la inceput, dar incepea numaratoarea cu unu`. Si acel unu era chiar el, cu toata incapatanarea cu care credea ca are puterea sa schimbe ceva. Dar in punctul zero nu facuse nici un popas!
Acum, nu-si dorea nimic mai mult decat sa fi vazut demult acea maretie care l-ar fi putut schimba si l-ar fi putut feri de regrete si suferinta. Isi puse fata in palme si dadu drumul lacrimilor sa curga nestavilite…
-Daca… Daca as fi putut sa… Daca as fi vazut! Oh, daca as fi vazut! gemea batranul. Dar in acelasi moment realiza ca ultimele raze de la apus se ascundeau in spatele unei alte coline din departare!
Isi aduse aminte de sotia lui pe care o iubise, dar care mereu ii spunea: -Dragule, ai sansa sa o iei de la zero!
De ce nu a vazut asta niciodata? Acum, ochii ii jucau in lacrimi si se gandea ca ea il priveste din locul unde soarele isi incheie drumul, din Cer!
-Doamne, daca as fi vazut! Daca as fi vazut acel zero! Murmura intr-una, tremurand de regrete si de racoarea serii… -Daca as fi vazut! Draga, acum inteleg! Acum inte… Iarta-ma! Te rog, iarta-ma, Doamne! Si daca ma ierti, ajuta-ma sa o iau de la zero! Ajuta-ma!…Daca as fi vazut!…
Plangea ca un copil, invaluit de ultimele raze de soare… Pasarelele plecasera de mult; dar batranul nu se mai simtea singur. Se simtea un alt om. Trecutul nu mai conta! Se bucura acum pentru acea tresarire care il facuse sa piarda socoteala vrabiilor si ii deschisese ochii! In sfarsit, era fericit! A descoperit punctul zero, locul din care orizontul se deschide catre o alta viata. Nu-si mai dorea nimic mai mult decat acea seninatate din ochii sotiei lui, de care se indragostise si pe care nu o putea uita. Ea ii aratase drumul catre puritate si acum era multumitor ca il iubise atat de mult incat sa ii spuna adevarul… ca in tot sirul lui de socoteli incurcate… trebuia sa stearga totul cu buretele si sa o ia de la zero!

Nathanael [HistoryMaker]
Timisoara, 13 martie 2010