Postat de: HistoryMaker Nathanael | 13 noiembrie 2008

Promisiune…

Doamne, in momentul asta de liniste si de har, am asa multe sa-Ti spun. Poate ca suna sec, dar ceea ce simt sa iti spun e in parte dorinta, in parte promisiune… De azi, promit sa deschid ochii mai mult, promit sa visez vise mari si sa nu ma limitez la a tine un vis incatusat, ci sa las inima, sufletul, mintea, sa le las sa zboare departe, acolo unde visele incep sa prinda contur. Asta-mi doresc: sa zboare pana acolo la tronul Tau, Doamne, in diminetile in care iti chemi armata la instructia de razboi, cand ii iei pe copii in brate si le soptesti ca alaturi de Tine temerile nu-si au rostul, pentru ca prin Tine biruinta e deja o certitudine. Acolo vreau sa ajunga inima mea! Sa-ti pot vedea chipul drag, surasul cald si sa simt pentru ce bate inima Ta, Tatal meu. Sa imi amintesti ca nimeni nu invinge decat atunci cand isi pleaca genunchii, sa imi amintesti ca atunci cand sangerez sau port lacrimi in ochi sau in suflet, nu sunt invins! Nu sunt invins daca nu renunt la vise – acele vise care intotdeauna m-au purtat catre Casa, catre inima Ta, catre primele randuri in batalie!
Nu, nu sunt invins, dar de atatea ori cand se asterne bezna in jur si nu mai vad care-i directia de urmat, plec capul in palme si ma uit la rani, la lovituri si la bolovanii pe care-am ingenuncheat fara sa stiu si ma vad infrant. Intind mana dupa ceva palpabil si tot ce ating e doar pamant, pulbere seaca. De cand eram copil aud ca doar asta e realitatea. Nu am vrut si nu am putut sa cred ca asta e tot ce ramane dupa batalii in care ridic steagul Tau ca multimea sa vada pe unde e drumul. In atatea momente episodul asta e atat de amar! Atunci am nevoie ca Tu sa fii acolo cand intind mana. Sa ma apuci cu putere, sa ma ridici si sa spui un cuvant ca furtunile toate sa taca!
Pe Tine te doresc si in momentele de bezna si razboi, la fel ca si pe timp de pace! Am nevoie sa ma inveti sa tin sabia in mana, sa indraznesc sa pasesc in urma Ta ca un invingator, chiar si atunci cand totul pare atat de confuz. Am nevoie sa-mi reamintesti ca poti sa ma scoti cu bine din toate. Aminteste-mi, Doamne, ca destinul meu e in mijlocul bataliei, nu departe de locul in care se calesc vitejii! Apoi aminteste-mi ca dincolo de orice obstacol, dincolo de orice negura, dincolo de orice vis frant, dincolo de orice provocare de a Te urma cu credinta in victorie, ai pregatit pentru mine victorii fara egal!
Stiu… inca n-a venit timpul sa zbor catre Casa, m-ai chemat sa Te urmez acolo unde ai de spulberat bastioane, unde ai de deschis drumuri, unde ai de ridicat oameni, unde ai de vindecat bolnavi, unde ai de eliberat prizonieri de razboi! Stii, Doamne, sunt atat de nevrednic! Ce-ai vazut in mine de mi-ai incredintat chemarea de a Te urma? M-ai invatat sa privesc mereu catre Cer, pentru ca de acolo vine scaparea de fiecare data cand sunt stramtorat de obstacole. Si m-ai invatat ca aripile tale puternice sunt capabile sa ma sustina indiferent de cat de mari sunt inaltimile sau de cat de mari sunt visele spre care zburam. Aminteste-mi si acum ca putem cuceri Pamantul impreuna, da-mi puterea sa invat sa ma incred in Tine atunci cand imi spui sa-mi intind aripile sa zbor, si da-mi siguranta ca ai ochii asupra mea in fiecare moment.
Aminteste-mi ca nu-s inaltimi de neatins! Aminteste-mi ca ma pot inalta deasupra de probleme, de riscuri aparente, de incercarile de-a trai o viata banala. Aminteste-mi ca m-ai chemat la lucruri marete, m-ai chemat sa zbor si sa traiesc pe inaltimile Tale, acolo unde confuzia dispare, acolo unde Tu esti puterea care ma sustine. Tu esti vantul din aripile mele! Isus, te vad si azi ca pe-un Erou, si in fiecare zi te vad tot mai viteaz! Imi aduc aminte ca mi-ai spus ca intr-o zi, vom pasi impreuna spre Cer, Casa noastra, si portile se vor deschide. Daca n-ai fi fost Tu sa ma iubesti si sa-mi arati o Cale, n-as umbla azi in urma Ta si nu m-ar cuprinde dorul de Ceruri!
Abia astept ziua in care sfintii de dincolo de marea poarta a Cerului vor pune coroanele jos in cinstea intoarcerii Tale! Visez sa pasesc in urma Ta impreuna cu acei care-au cucerit Pamantul pentru onoarea Ta! Si cand Te vei aseza pe tron, sa-mi pun jos armele la picioarele Tale! M-ai chemat sa Te urmez si m-ai chemat sa inving! Iar Cerul e finalul victoriei Tale! Ma bucur sa Te urmez! In Tine, dorurile mele gasesc implinirea, ranile mele gasesc vindecarea si viata mea intreaga are sens! Mi-ai promis ca peste vremuri vei fi cu mine. Acum pun din nou fruntea in palme si realizez cat de mult ma iubesti! Promit, Doamne, sa traiesc iubindu-Te pe Tine!
Nu-mi lua promisiunea ca pe o ingamfare, stiu ca n-am cu ce sa te impresionez. Dar invata-mi inima sa Te iubeasca in simplitate, invata-mi ochii sa Te cheme fara cuvinte in noptile reci, caci esti singura mea Lumina! Invata-ma sa ma ridic atunci cand cad doborat de alegeri prostesti si da-mi o directie clara atunci cand pierd drumul! Da-mi, Doamne, dragostea Ta pentru oameni si abilitatea de a te urma cu curaj, pentru ca cei orbi sa poata vedea bine drumul! Invata-ma, Doamne, sa respir Cerul in fiecare zi, sa binecuvintez, sa dezleg lanturi si sa eliberez captivi! Invata-ma sa alin inimi frante si tot ce vreau e ca TU SA STRALUCESTI IN OCHII MEI! Vreau sa vad gloria Ta stralucind peste Pamant! Mi-ai promis ca ma vei invata, ma vei proteja, ma vei calauzi, ma vei implini, ma vei iubi intotdeauna! Promit, Doamne, ca voi arata lumii ca iubirea Ta, atat de pura si calda, are un sens!

Natanael [HistoryMaker]
Resita, 13.noiembrie.2008


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.